International Politics: Epidemia de acum două secole

În iulie 1793, Philadelphia, pe atunci capitala Americii,

a fost asaltată de un focar de febră galbenă.

Epidemia a paralizat orașul timp de trei luni, ucigând o zecime din populație, aproximativ 5.000 de oameni. Cadavrele au împrăștiat străzile, iar morții au fost lăsați nesupravegheați. Îngroziți de infecție, mulți filadelfieni s-au închis în casele lor. Unii au încercat să îndepărteze virusul descărcând praf de pușcă în aer - se credea că febra galbenă este transmisă de vapori răi. Mii de oameni au fugit, inclusiv eroi naționali precum George Washington și Thomas Jefferson.

Membrii comunității afro-americane libere din Philadelphia au contribuit la prevenirea prăbușirii orașului. Când primarul orașului a cerut oamenilor să alăpteze bolnavii, să adune trupuri și să sapă morminte, bieții și femeile negre au răspuns, lucrând cu un risc personal mare. „Nu știu ce ar face oamenii, dacă nu ar fi negrii, deoarece aceștia sunt asistentele principale”, a scris Isaac Heston, un pacient cu febră galbenă, cu puțin timp înainte de a muri.

Vezi Sursa info : Epidemia care a expus fisuri rasiale în America - acum două secole

Ce să mai citim?

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT

Fii propriu tău nutriționist

Vaccinuri care folosesc întreg virusul

Vaccinurile care modifică întregul coronavirus pentru a provoca un răspuns imun.

Vaccinuri inactivate și vii atenuate

Majoritatea vaccinurilor utilizate astăzi includ o formă inactivată sau slăbită a unui virus care nu mai este capabil să provoace boala. Atunci când celulele imune le întâlnesc, produc anticorpi. A face aceste vaccinuri înseamnă a crește viruși - și chiar foarte mulți. Vaccinurile antigripale sunt cultivate de obicei în ouă de găină, iar alte vaccinuri sunt cultivate în rezervoare pline de celule plutitoare. Aceste proceduri pot dura luni întregi pentru a produce un lot de vaccinuri noi.

EXEMPLU: Vaccinurile convenționale pentru gripă, varicelă, rujeolă, oreion și rubeolă fac parte din această categorie.

Americanii de la Moderna propun transformarea corpului uman într-o maşinărie de produs vaccinuri

"Aproape fiecare vaccin antiviral vândut vreodată funcţionează într-un mod similar: Un virus mort sau slăbit, sau un fragment dintr-unul, este introdus într-o persoană sănătoasă. Virusul slăbit stimulează sistemul imunitar să genereze anticorpi, protejând persoana atunci când adevăratul agent patogen ameninţă să o infecteze. Abordările mai noi se folosesc de ingineria genetică pentru a elimina nevoia de viruşi întregi, dar proteinele lor virale sunt încă cultivate în interiorul celulelor vii.", "articleBody": " Aproape fiecare vaccin antiviral vândut vreodată funcţionează într-un mod similar: Un virus mort sau slăbit, sau un fragment dintr-unul, este introdus într-o persoană sănătoasă. Virusul slăbit stimulează sistemul imunitar să genereze anticorpi, protejând persoana atunci când adevăratul agent patogen ameninţă să o infecteze. Abordările mai noi se folosesc de ingineria genetică pentru a elimina nevoia de viruşi întregi, dar proteinele lor virale sunt încă cultivate în interiorul celulelor vii. Vaccinurile împotriva coronavirusului elaborate de compania americană Moderna şi de rivalul acesteia din Germania, BioNTech, îşi propun să imunizeze oamenii într-un mod radical diferit: prin folosirea celulelor umane ca pe mici fabrici de vaccinuri în sine. În loc de proteine virale, vaccinurile conţin instrucţiuni genetice care îi solicită organismului să le producă. Aceste instrucţiuni sunt transmise prin ARN mesager, o moleculă de ARN care are rolul de a copia informaţia genetică a unei catene de ADN, scrie Bloomberg . Interesul în utilizarea materialului genetic pentru a transforma celulele corpului în fabrici de vaccinuri datează de la începutul anilor '90, însă, deşi vaccinurile pe bază de ADN au funcţionat pe animale, nu au avut succes în studiile făcute asupra omului. Avantajele mari ale vaccinurilor ARNm sunt viteza şi flexibilitatea.&nbsp; Nu este nevoie de celule vii, care sunt pretenţioase, sau de viruşi greu de manipulat, iar chimia de bază este simplă.&nbsp; Vaccinul Moderna a ajuns la faza I de testare pe oameni, în data de 16 martie, la numai 63 de zile de la începerea dezvoltării vaccinului.&nbsp; Iar pe 27 iulie a fost injectat primul voluntar dintre cele 30.000 de persoane implicate în stadiul final al studiului efectuat în SUA. Mai puţin de 12 ore mai târziu BioNTech şi partenerul său, Pfizer, au declarat că şi ei au început o testare în stadiu avansat, un studiu care va fi realizat în S.U.A. Brazilia şi alte câteva ţări.&nbsp; Încă nu se ştie cât de eficiente vor fi vaccinurile ARNm împotriva Covid-19.&nbsp; Niciun vaccin bazat pe ARN mesager nu a fost aprobat vreodată pentru vreo boală şi nici nu a intrat într-un stadiu final de cercetare până acum, aşa că nu se poate face o comparaţie între ARNm şi tehnologiile mai vechi. Şi vaccinurile nu au fost lipsite nici de reacţii adverse: în stadiul I al testelor făcute de Moderna, toţi cei 15 dintre pacienţii care au primit o doză medie&nbsp; (din trei variante de mărime) au raportat cel puţin un efect secundar, totuşi niciunul dintre acestea nu a fost sever. Trei dintre cei 15 pacienţi care au primit doza cea mai mare au avut reacţii severe temporare. S-a hotărât că acea doză să nu mai fie testată în continuare. În acest an valoarea acţiunilor companiei a crescut exponenţial, Moderna ajungând la o capitalizare de piaţă de aproximativ 28 de miliarde de dolari. Acţiunile BioNTech au crescut şi ele mai mult decât dublu. Atât Stéphane Bancel, directorul executiv al companiei Moderna, cât şi Ugur Sahin, omologul său mai modest de la BioNTech, au devenit multimilionari. Moderna şi-a păstrat o aură de misterioasă discreţie. Ani de zile a publicat doar câteva lucrări ştiinţifice, un lucru neobişnuit pentru companiile de biotehnologie, cărora de obicei le place să se laude cu descoperirile lor. Totuşi începând cu 2017 a publicat mai des;&nbsp; compania spune că acum are peste 50 de publicaţii. Faţă de corporativa Moderna, BioNTech a avut întotdeauna o alură academică. Compania şi-a publicat cercetările de la început, prezentând aproximativ 150 de lucrări ştiinţifice în ultimii opt ani. În cea mai mare parte a activităţii sale, BioNTech s-a axat exclusiv pe medicamente împotriva cancerului. Prima sa mare incursiune în aria bolilor infecţioase a avut loc în august 2018, când a semnat un acord cu Pfizer pentru a lucra la un vaccin pentru gripa sezonieră. Moderna a fost şi ea axată iniţial pe producerea de medicamente. În 2017 a început să lucreze cu o echipă de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA pentru a proiecta vaccinuri pentru mai multe virusuri, printre care şi MERS, un coronavirus care a lovit Arabia Saudită şi alte ţări începând cu 2012. Nikolai Petrovsky, un cercetător de vaccinuri de la Universitatea Flinders din Australia, care a fondat o mică companie care lucrează la un vaccin împotriva Covid-19, folosind metode mai consacrate, spune că nu a fost impresionat în mod deosebit de răspunsurile imunitare generate de vaccinurile pe bază de ARNm şi şi-a exprimat îngrijorarea legat de gradul de toleranţă al organismului la acestea. El crede că în final acestea se vor dovedi inferioare vaccinurilor produse prin tehnologii mai vechi. Întrucât coronavirusul este un agent patogen care loveşte multe părţi ale căilor respiratorii, este posibil să ca această cursă să se încheie cu un vaccin parţial eficient. Acest lucru poate fi valabil atât pentru vaccinurile ARNm, cât şi pentru oricare alte abordări, vechi şi noi. Este posibil ca pacienţii să fie revaccinaţi în mod regulat dacă eficacitatea vaccinului se diminuează în timp. Agenţia americană pentru administrarea alimentelor şi a medicamentelor (FDA) a precizat că va aproba vaccinuri cu o eficienţă mai modestă atâta timp cât acestea sunt sigure şi previn boala sau reduc severitatea acesteia la cel puţin jumătate dintre cei care sunt vaccinaţi. Moderna îşi plănuieşte oricum succesul.&nbsp; Pentru creşterea capacităţii de producţie a încheiat o tranzacţie cu producătorul Lonza Group AG.&nbsp; Astfel, Moderna speră ca producţia sa de vaccinuri să poată acoperi întreaga populaţie a SUA.&nbsp; La rândul său, Pfizer a încheiat un acord pentru a vinde guvernului Statelor Unite, pentru 195 miliarde de dolari, 100 de milioane de doze de orice vaccin de succes care ar ieşit din colaborarea sa cu BioNTech. Bancel spune că este sigur că vaccinul Moderna va stimula producerea de anticorpi împotriva coronavirusului, aşa cum s-a întâmplat la primii pacienţi din faza I. Dar recunoaşte că „până când nu vom vedea datele din faza III, nu putem şti” dacă acest vaccin împiedică oamenii să se îmbolnăvească.&nbsp; Dacă procesul se derulează pe cât de rapid speră Moderna, este posibil ca răspunsul la această întrebare să îl aflăm până la sfârşitul toamnei.
Vezi sursa Vaccin Anti-Covid-19

Expertii spun ca primul organ atacat de coronavirusul ucigas COVID-19 sunt plamanii

Febra galbenă, cunoscută în istorie ca și yellow jack ciuma galbenă, vomito negro sau pesta americană este o boală cauzată de un virus fiind clasificată ca boală virală acută. (evolutie rapidă de tip abrupt) În cele mai multe dintre cazuri, simptomele includ febră, frisoane, lipsa poftei de mâncare, greață, dureri musculare, în special ale mușchilor spatelui și dureri de cap. De obicei, simptomele se ameliorează în decursul a cinci zile. În cazul unor persoane, după o zi de la ameliorarea simptomelor, febra revine, apar durerile abdominale și începe vătămarea ficatului, cauzând piele îngălbenită. Dacă aceasta reapare, riscul sângerării și al problemelor ale rinichilor este de asemenea crescut.

Vezi și

Boala este cauzată de virusul febrei galbene, ce este răspândit prin înțepătura unei femele țânțar din specia Aedes aegypti. Aceasta afectează doar oamenii, alte primate și câteva specii de țânțari. A fost prima boală descoperită cu transmitere prin intermediul insectelor de către Walter Reed în jurul anului 1900. Virusul este unul de tip ARN aparținând genului Flavivirus..ARN -ul viral este monocatenar, pozitiv format din circa 11 000 nucleotide cu o singură secvență de codare pentru proteina virală.Proteazele celulei gazdă taie această proteină în trei structuri : C, prM, E și șapte proteine non-structurale: NS1, NS2A, NS2B, NS3, NS4A, NS4B, NS5; enumerarea corespunde aranjări proteinelor ce codeaya genele în genomul viral. .Această boală poate fi dificil de diferențiat de alte boli, mai ales în faza sa primară. Pentru a confirma un asemenea caz, este necesară testarea unei mostre de sânge prin reacția de polimerizare în lanț.

Prevenire, tratament și prognoză
Există un vaccin sigur și eficient împotriva febrei galbene, iar unele țări solicită vaccinarea călătorilor. Alte eforturi pentru a preveni infecția includ reducerea populației de țânțari ce transmit boala. În zonele unde febra galbenă apare frecvent, iar vaccinarea rar, diagnosticarea din timp a bolii și imunizarea majorității populației este importantă pentru a preveni izbucnirea epidemiilor. Odată ce infecția a apărut, combaterea acesteia se efectuează simptomatic, neexistând măsuri specifice ce ar putea avea efect împotriva virusului. În cazul persoanelor aflate în stare gravă, decesul survine pentru aproape jumătate dintre cei care nu urmează niciun tratament.
Epidemiologie și istoric
Febra galbenă cauzează 200.000 de infecții și 30.000 de decese în fiecare an, 90% dintre acestea apărând în Africa. Circa un miliard de persoane trăiesc într-o zonă a lumii unde această boală este frecventă. Aceasta este comună la în zonele tropicale ale Americii de Sud și Africii, dar nu și în Asia. Numărul cazurilor de febră galbenă a crescut după anii ‘80. Se crede că această creștere este datorată scăderii numărului de persoane ce sunt imune la aceasta, numărului ridicat de persoane ce locuiesc în mediul urban, deplasarea frecventă a populației și schimbării climatului. Boala este originară din regiunea Africii și s-a răspândit în America de Sud prin comerțul cu sclavi ce datează din secolul al XVII-lea. Începând cu secolul al XVII-lea, câteva epidemii ale acestei boli, au apărut în America, Africa și Europa. În secolele XVIII și XIX, febra galbenă era văzută ca fiind una dintre cele mai periculoase boli infecțioase. Virusul febrei galbene a fost primul descoperit la oameni.

Sursa: Febra galbenă

Acidul ribonucleic (ARN)

Este, ca și ADN-ul, un polinucleotid format prin copolimerizarea ribonucleotidelor. Un ribonucleotid este format dintr-o bază azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un rest fosfat. În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina.

Structura ARN-ului
Epidemia care a expus fisuri rasiale în America - acum două secole

Când febra galbenă a devastat Philadelphia în 1793, a provocat o discuție aspră despre rasă. Ce sa întâmplat mai departe?

În iulie 1793, Philadelphia, pe atunci capitala Americii, a fost asaltată de un focar de febră galbenă. Epidemia a paralizat orașul timp de trei luni, ucigând o zecime din populație, aproximativ 5.000 de oameni. Cadavrele au împrăștiat străzile, iar morții au fost lăsați nesupravegheați. Îngroziți de infecție, mulți filadelfieni s-au închis în casele lor. Unii au încercat să îndepărteze virusul descărcând praf de pușcă în aer - se credea că febra galbenă este transmisă de vapori răi. Mii de oameni au fugit, inclusiv eroi naționali precum George Washington și Thomas Jefferson.

Membrii comunității afro-americane libere din Philadelphia au contribuit la prevenirea prăbușirii orașului. Când primarul orașului a cerut oamenilor să alăpteze bolnavii, să adune trupuri și să sapă morminte, bieții și femeile negre au răspuns, lucrând cu un risc personal mare. „Nu știu ce ar face oamenii, dacă nu ar fi negrii, deoarece aceștia sunt asistentele principale”, a scris Isaac Heston, un pacient cu febră galbenă, cu puțin timp înainte de a muri.

Sursa : Epidemia care a expus fisuri rasiale în America

Molecula de ARN

Vedere spațială a unui ARNt. Situl de fixare a aminoacidului este în portocaliu, bucla ce conține anticodonul în albastru și anticodonul în negru.

Structura este monocatenară (este alcătuită dintr-un singur lanț polinucleotidic). Este un complex macromolecular similar, structural și funcțional, în multe privințe ADN-ului. ARN-ul rezultă din copolimerizarea ribonucleotidelor, care determină formarea unor lanțuri lungi, monocatenare.

Un ribonucleotid este format dintr-o bază azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un fosfat. În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina. Polimerizarea ribonucleotidelor se realizează prin legături fosfodiesterice în pozițiile 3’- 5’.

Compoziția nucleotidică (sau secvența, ordinea nucleotidelor în moleculă) definește structura primară a moleculei de ARN. Datorită complementarității bazelor în unele regiuni mai mari sau mai mici ale moleculei de ARN, în soluție și în funcție de temperatură, prin pliere și aparierea regiunilor complementare, molecula poate capăta, formând o buclă, o structură parțial bicatenară. Această structură” secundară este deosebit de importantă în funcția unor tipuri de ARN, ca, de exemplu, ARN-ul de transfer. Molecula de ARN poate adopta o structură tridimensională numită structură terțiară ce rezultă din aparieri între bazele azotate diferite de aparierile clasice A-T și C-G.

Sinteza ARN

ARN-ul este sintetizat prin procesul numit transcripție. În acest proces, ADN-ul are rol de matriță. Molecula dublu catenară de ADN este desfăcută, pe intervalul care urmează a fi transcris, de anumite complexe proteice prin ruperea punților de hidrogen între bazele azotate complementare. Un complex proteic cu funcție enzimatică numit ARN polimerază copiază una din catenele de ADN pentru a produce un ARN complementar. Catena de ADN care funcționează ca matriță pentru sinteza ARN-ului se numește catenă sens.

Sinteza ARN-ului (transcripția) se realizează pe baza complementarității bazelor azotate ca și în cazul replicării moleculei de ADN cu o singură excepție: în dreptul adeninei de pe catena matriță a ADN-ului se va atașa uracilul în catena nou sintetizată de ARN. Polimerizarea ribonucleotidelor în transcripție se desfășoară în același sens ca reacția de polimerizare a dezoxiribonucleotidelor din cadrul replicării ADN-ului și anume de la 5' spre 3'.

Funcțiile celulare ale ARN

Suport temporar al informației genetice

Acest rol este realizat de ARN-ul mesager ce transportă informația genetică necesară sintezei de proteine de la ADN-ul localizat nuclear la ribozomii localizați în citoplasmă.

Catalizator enzimatic

Unele molecule de ARN au capacitatea de a cataliza reacții chimice modificând atât aminoacizi sau proteine cât și acizi nucleici.

Ghid pentru enzime

Unele molecule de ARN sunt componente ale unor complexe ribonucleoproteice ce participă la ghidarea lor spre secvențele specifice. În această categorie pot fi încadrate moleculele mici de ARN nucleolar (snoARN – small nucleolar ARN în engleză) ce participă la clivarea ARN-ului ribozomal sau ARN telomeric ce reprezintă matrița folosită de complexul ribonucleoproteic numit telomerază pentru sinteza extremităților moleculelor de ADN (numite telomere).

Reglarea expresiei genelor

Unele molecule de ARN (ARN antisens, spre exemplu) sunt implicate în represia uneia sau mai multor gene.

Rol în translație

ARN-ul de transfer transportă aminoacizii și îi poziționează în cursul sintezei proteice.

Suport al informației genetice

Genomul unor virusuri este constituit din ARN. În această categorie intră virusul gripei, virusul hepatitei C sau virusul SIDA. Replicarea acestor virusuri se face cu o fidelitate mult mai redusă, deoarece în cazul ARN-ului nu există un proces de corijare a erorilor, frecvența mare a erorilor ducând la o mare variabilitate genetică.

Tipuri de ARN

În celule se găsesc diferite tipuri de ARN. Proporția lor este diferită: o mare cantitate este reprezentată de ARNr (80-90% din ARN-ul celular), ARNt în proporție de 10-15% și doar o cantitate mică de ARNm (mai puțin de 5%).

ARN mesager - ARNm

ARN-ul mesager este ARN-ul ce va servi ca tipar pentru sinteza proteinelor. Complexul enzimatic ARN polimerază sintetizează inițial un ARN mesager precursor ce conține secvențele corespunzătoare exonilor și intronilor genei. Prin procesul ulterior de maturare ARN-ul premesager este modificat pentru a duce la formarea ARN-ului mesager matur:

la capătul 5’ se adaugă un „cap” (o moleculă de 7-metil-guanozină);
la capătul 3’ se adaugă o serie de 100-200 de ribonucleotide conținând adenină ce formează coada poli-A;
sunt eliminate secvențele corespunzătoare intronilor prin procesul numit matisare (splicing în engleză) fiind păstrate doar secvențele corespunzătoare exonilor, secvențe ce conțin informația necesară sintezei de proteine prin procesul numit translație.

ARN-ul mesager matur este format din trei regiuni : regiunea 5’ netranscrisă (5’UTR – 5' untranslated region – în engleză), regiunea 3’ netranscrisă (3’UTR – 3' untranslated region –în engleză) și regiunea codantă.

ARN de transport - ARNt

ARN-ul de transport (notat ARNt) este un ARN scurt, de 75-100 nucleotide, cu o structură terțiară „în treflă” (cu patru regiuni scurte dublu catenare și trei bucle) ce fixează un anumit aminoacid la capătul 3’ și care are o regiune specifică de trei nucleotide numită anticodon în bucla opusă capătului 3’. Acest ARN fixează un aminoacid pe care îl transportă și în poziționează în dreptul unui codon (prin complementaritatea codon (de pe molecula de ARNm) – anticodon (de pe molecula de ARNt) în cursul procesului de translație.

ARN ribozomal - ARNr

ARN-ul ribozomal este un constituent principal al ribozomilor, structuri celulare la nivelul cărora se realizează sinteza proteinelor. ARN-ul ribozomal este sintetizat prin transcripția genelor corespunzătoare situate în anumite regiuni ale cromozomilor numite organizatori nucleolari (sau NOR în engleză). Prin transcripție sunt sintetizați precursori de talie mare ce vor fi ulterior scindați în patru tipuri de ARNr: ARNr 28S, ARNr 5.8S, ARNr 5S (ce intră în compoziția subunității mari, 60S, a ribozomului) și ARNr 18S (ce intră în compoziția subunității mici, 40S, a ribozomului).

ARN regulatori

Unele molecule de ARN au ca rol regularea expresiei genelor:

ARN antisens, ARN ce conține regiuni complementare ARN-ului mesager și care, prin apariere, poate determina formarea de regiuni dublu catenare ARN-ARN, regiuni ce pot fie modifica capacitatea ARNm de a fi translat , fie pot duce la degradarea moleculei de ARNm. Acest proces de degradare este numit interferență ARN și a fost descoperit de Andrew Z. Fire și Craig C. Mello (premiul Nobel de Fiziologie și Medicină în 2006).
ARN regulator de talie mare ce determină modificări epigenetice (condensare a cromatinei și oprirea expresiei genelor localizate în regiunea respectivă). Un exemplu îl reprezintă ARN-ul Xist la mamifere ce intervine în procesul de inactivare a unui cromozomul X la organismele de sex feminin.

ARN catalitic (ribozime)

Unele molecule de ARN (numite și ribozime, prin contracția cuvintelor ribonucleotid și enzime) au capacitatea de a cataliza reacții chimice de clivare sau de transesterificare în absența proteinelor enzimatice. Un exemplu îl reprezintă siturile active (peptidil și aminoacil) ale ribozomilor care sunt formate exclusiv din segmente de ARN ribozomal. Ribozimele pot cataliza și reacții de modificare ale acizilor nucleici, spre exemplu spliceozomii, complexe ribonucleoproteice implicate în procesul de matisare al ARN-ului premesager. Pentru identificarea ribozimelor Thomas Cech și Sidney Altman au primit premiul Nobel pentru Chimie în 1989.

ARN viral, Este prezent numai la ribovirusuri, alcătuind de fapt genomul viral.

Sursa despre Molecula de ARN

Gena este o unitate moleculară a eredității în organismele vii

Comunitatea științifică a denumit astfel porțiunile din ADN sau ARN care codifică un polipeptid sau a unui lanț ARN ce are o funcție anume în cadrul organismului, totuși încă există controverse privitoare la acest ultim aspect.^[1] Organismele vii depind de gene deoarece ele codează toate proteinele și lanțurile ARN funcționale. Genele conțin informația pentru construirea și menținerea funcțiilor celulare unui organism și transferă mai departe trăsăturile descendenților. Toate organismele posedă gene pentru diferite trăsături biologice, unele fiind evidente de la început, cum ar fi culoare ochilor, numărul membrelor, și altele nefiind evindente imediat, cum ar fi grupa sanguină, riscul crescut pentru anumite boli sau multitudinea proceselor biochimice din celule.

Cuvântul "genă", inventat în 1909 de botanistul Danez Wilhelm Johannsen, vine din limba greacă, genos, română: origine, și este folosit de mai multe discipline, inclusiv genetica clasică, genetica moleculară, biologia evoluționistă și genetica populațiilor. Deoarece fiecare disciplină modelează biologia vieții în mod diferit, și modul de utilizare a cuvântului "genă" variază. Astfel, el se poate referi atât la partea materială, cât și la cea conceptuală.

După descoperirea ADN-ului ca material genetic, și odată cu dezvoltarea biotehnologiei și o dată cu proiectul decodării genomului uman, cuvântului "genă" a început să se refere mai ales la înțelesul său din biologia moleculară, adică la segmentele de ADN pe care celulele le transcriu în ARN și le traduc (cel puțin în parte) în proteine.

În vorbirea obișnuită, "genă" se referă mai ales la cauzele ereditare ale trăsăturilor și bolilor unei ființe vii—de exemplu se presupune că există o genă a obezității. Mai exact, un biolog se poate referi la o alelă sau o mutație care este implicată sau asociată cu obezitatea. Aceasta deoarece biologii cunosc mulți alți factori în afară de cel genetic care decid dacă o persoană va fi sau nu obeză, de exemplu modul de alimentație, mișcarea, mediul prenatal, creșterea, cultura și disponibilitatea hranei.

De asemenea, este foarte puțin probabil ca variații în cadrul unei singure gene sau al unui singur locus genetic să determine în mod complet predispoziția genetică pentru obezitate. Aceste aspecte ale eredității—efectul combinat între gene și mediu, influența mai multor gene, par să fie ceva obișnuit la multe și probabil chiar majoritatea trăsăturilor complexe. Termenul "fenotip" se referă la caracteristicile care rezultă din acest efect combinat.

Această diagramă reprezintă o genă, în raport cu strucutra dublu helicală a ADN-ului și a unui cromozom. Cromozomul este reprezentat în forma "X" pentru că se află în diviziune.

Intronii sunt regiuni găsite adesea în celulele eucariote care sunt îndepărtați prin procesul de matisare (după ce ADN-ul este transcris în ARN). Doar exonii codifică proteinele.
Această diagramă evidențiază aproximativ 50 de baze pentru o genă. În realitate, genele sunt de sute de ori mai mari.

Sursa: Despre Genă

marți, 3 noiembrie 2020

Epidemia de acum două secole